Apărarea cibernetică: UE intensifică acțiunile împotriva amenințărilor cibernetice


Ieri, 10 noiembrie, Comisia și Înaltul Reprezentant au prezentat o comunicare comună privind politica de apărare cibernetică a UE și un plan de acțiune privind mobilitatea militară 2.0 pentru a aborda deteriorarea mediului de securitate în urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și pentru a stimula capacitatea UE de a-și apăra cetățenii și infrastructura.  

 

Politica de apărare cibernetică a UE este construită în jurul a patru piloni care acoperă o gamă largă de inițiative ce vor ajuta UE și statele membre:  

·         să acționeze împreună pentru o apărare cibernetică a UE mai puternică: UE își va consolida mecanismele de coordonare între actorii de la nivel național și cei de la nivelul UE din domeniul apărării cibernetice, pentru a intensifica schimbul de informații și cooperarea dintre comunitățile militare și civile de apărare cibernetică și pentru a sprijini în continuare misiunile și operațiile PSAC militare;  

·         să securizeze ecosistemul de apărare al UE: chiar și componentele software necritice pot fi utilizate pentru a comite atacuri cibernetice asupra întreprinderilor sau guvernelor, inclusiv în sectorul apărării. Sunt astfel necesare eforturi suplimentare în ceea ce privește standardizarea și certificarea în materie de securitate cibernetică pentru a securiza atât domeniul militar, cât și pe cel civil;  

·         să investească în capabilități de apărare cibernetică: statele membre trebuie să majoreze considerabil investițiile în capabilități militare moderne de apărare cibernetică într-un mod colaborativ, utilizând platformele de cooperare și mecanismele de finanțare disponibile la nivelul UE, cum ar fi PESCO, Fondul european de apărare, precum și Orizont Europa și programul Europa digitală;

·         să se asocieze pentru abordarea provocărilor comune: pe baza actualelor dialoguri în materie de securitate și apărare, precum și a dialogurilor pe teme cibernetice cu țările partenere, UE va încerca să instituie parteneriate adaptate în domeniul apărării cibernetice.  


Detalii în comunicatul de presă.

Articole similare

Corpul european de solidaritate: peste 142 de milioane EUR pentru a ajuta persoanele care au cea mai mare nevoie de ajutor prin intermediul voluntariatului

 Comisia a lansat ieri, 24 noiembrie, cererea de propuneri pentru 2023 în cadrul Corpului european de solidaritate. Corpul european de solidaritate este un program al UE destinat tinerilor care doresc să participe la activități de solidaritate în diverse domenii, de la ajutorarea persoanelor defavorizate, până la acțiuni în domeniul sănătății și al mediului, în întreaga UE și în afara granițelor sale. 

5G în avioane, Wi-Fi pe șosele – decizia Comisiei deschide noi oportunități de inovare

 Pe lângă tehnologia mobilă din generațiile anterioare, companiile aeriene vor fi în măsură să furnizeze cea mai recentă tehnologie 5G la bordul avioanelor lor, întrucât Comisia a actualizat decizia de punere în aplicare privind spectrul de frecvențe pentru comunicațiile mobile la bordul aeronavelor, desemnând anumite frecvențe pentru tehnologie 5G în timpul zborului. 

Planul european de luptă împotriva cancerului: intră în vigoare interdicția privind produsele din tutun încălzit aromatizate

Comisia salută intrarea în vigoare, astăzi, 23 noiembrie, a interdicției privind produsele din tutun încălzit aromatizate.

EUROPE DIRECT Oradea | Copyright ©Toate drepturile rezervate. Web design realizat de NRGO.

Fiți la curent cu noutățile EUROPE DIRECT Oradea