Skip to main content

Comisia lansează o nouă aplicație Erasmus+, cu o legitimație europeană de student integrată


Astăzi, 21 septembrie, Comisia a lansat noua aplicație Erasmus+, marcând o nouă etapă în digitalizarea programului Erasmus+. Noua aplicație, disponibilă în toate limbile UE, va oferi fiecărui student o legitimație europeană de student digitală, valabilă în întreaga Uniune Europeană.

Datorită noii aplicații, care funcționează pe sistemele Android și iOS, elevii vor putea:

·       să caute și să selecteze destinația lor dintre partenerii universității;

·       să semneze contractul de studii online;

·       să descopere evenimente și sfaturi utile de la și despre destinația lor și să ia legătura cu alți elevi și

·       să obțină legitimația europeană de student pentru a avea acces la servicii, muzee, activități culturale și oferte speciale în universitatea și țara gazdă.

În prezent, peste 4 000 de universități sunt implicate în rețeaua Erasmus Without Paper (Erasmus fără hârtie), care le permite să facă schimb de date în condiții sigure și să identifice mai ușor contractele de studii. Această cooperare digitală permite introducerea și recunoașterea pe scară largă a legitimației europene de student.

 

Detalii în comunicatul de presă.

Articole similare

Comisia ordonă recuperarea de la Blue Air a unui ajutor de stat incompatibil de 33,84 milioane EUR

Comisia Europeană a concluzionat că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, așadar, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Comisia monitorizează punctele forte și provocările competitivității UE

 Raportul detaliază punctele forte și provocările concurențiale ale pieței unice europene, urmărind evoluțiile anuale în conformitate cu cei nouă factori determinanți ai competitivității identificați în Comunicarea UE din 2023 privind competitivitatea pe termen lung.

Previziunile economice din iarna anului 2024

Ca urmare a creșterii modeste de anul trecut, economia UE a intrat în 2024 cu un nivel mai redus decât se preconizase. În previziunile sale intermediare din iarnă, Comisia Europeană revizuiește creșterea din UE și din zona euro în sens descendent, după cum urmează: 0,5 % în ambele zone în 2023 (față de 0,6 %, potrivit previziunilor din toamnă), 0,9 % în UE (față de 1,3 %) și 0,8 % în zona euro (față de 1,2 %) în 2024. În 2025, previziunile de creștere a activității economice se mențin totuși la 1,7 % pentru UE și la 1,5 % pentru zona euro.