Skip to main content

Comisia propune o declarație privind drepturile și principiile digitale pentru toți cetățenii UE


Astăzi, 26 ianuarie, Comisia propune Parlamentului European și Consiliului semnarea unei declarații cu privire la drepturile și principiile care vor ghida transformarea digitală a UE. Scopul acestui proiect de declarație privind drepturile și principiile digitale este de a le oferi cetățenilor o referință clară cu privire la genul de transformare digitală pe care îl promovează și susține Europa.
Declarația va constitui, de asemenea, un ghid privind noile tehnologii destinat factorilor de decizie și întreprinderilor. Drepturile și libertățile consacrate în cadrul juridic al UE și valorile europene care sunt expresia principiilor ar trebui să fie respectate în mediul online în aceeași măsură ca și offline. Odată ce va fi aprobată în comun, declarația va defini și abordarea în materie de transformare digitală pe care o va promova UE în întreaga lume.
Etapele următoare
Parlamentul European și Consiliul sunt invitate să discute pe marginea proiectului de declarație și să o aprobe la cel mai înalt nivel până în vara aceasta.

Detalii în comunicatul de presă.

Articole similare

Comisia ordonă recuperarea de la Blue Air a unui ajutor de stat incompatibil de 33,84 milioane EUR

Comisia Europeană a concluzionat că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, așadar, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Comisia monitorizează punctele forte și provocările competitivității UE

 Raportul detaliază punctele forte și provocările concurențiale ale pieței unice europene, urmărind evoluțiile anuale în conformitate cu cei nouă factori determinanți ai competitivității identificați în Comunicarea UE din 2023 privind competitivitatea pe termen lung.

Previziunile economice din iarna anului 2024

Ca urmare a creșterii modeste de anul trecut, economia UE a intrat în 2024 cu un nivel mai redus decât se preconizase. În previziunile sale intermediare din iarnă, Comisia Europeană revizuiește creșterea din UE și din zona euro în sens descendent, după cum urmează: 0,5 % în ambele zone în 2023 (față de 0,6 %, potrivit previziunilor din toamnă), 0,9 % în UE (față de 1,3 %) și 0,8 % în zona euro (față de 1,2 %) în 2024. În 2025, previziunile de creștere a activității economice se mențin totuși la 1,7 % pentru UE și la 1,5 % pentru zona euro.