Skip to main content

COMPLETARE – INVITAȚIE – 20 noiembrie, ora 10.00 – Expoziția Artin/Sane, găzduită de Reprezentanța Comisiei Europene în România


În perioada 20-24 noiembrie 2023, Reprezentanța Comisiei Europene în România găzduiește expoziția Artin/Sane, compusă din 24 de picturi realizate de persoane cu afecțiuni psihice.

Evenimentul își propune să atragă atenția asupra importanței sănătății mintale și a combaterii discriminării acestor persoane vulnerabile.

Cele 24 de lucrări de artă, aparținând colecției prof.dr. Constantin Enăchescu, specialistul care a introdus artele vizuale în practica diagnosticului și a tratamentului bolnavilor psihici, vor fi expuse la sediul Casa Europa – House of Europe. 

În acest sens, vă adresăm invitația de a participa la evenimentul de deschidere a expoziției, care va avea loc la sediul Casa Europa – House of Europe (București, str. Vasile Lascăr, nr. 31, parter), începând cu ora 10.00. Menționăm că locurile disponibile sunt limitate și vor fi acordate în ordinea înscrierilor.

Rugăm reprezentanții mass-media să confirme participarea la eveniment printr-un email către [email protected], până cel târziu duminică, 19 noiembrie, ora 20.00.

Agenda evenimentului este disponibilă mai jos :

10.00 –10.15 – Primire participanți

10.15 – 10.45 – Discursuri:

 

1.       E. S. Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

2.       Dr. Valentin-Veron Toma, Șeful Compartimentului de Antropologie Culturală și Socială, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” și curatorul expoziției Art In/Sane

3.       Dr. Vladimir Enăchescu – lector universitar Academia de Științe Economice, București

4.       Dr. Gabriel Diaconu – Consilier Onorific al Ministrului Sănătății

5.       Aurel Laurențiu Plosceanu – Vicepreședinte pentru comunicare al Comitetului Economic și Social European (CESE)

10.45 – 11.30. Tur al expoziției

Mai multe informații despre eveniment și expoziție sunt disponibile în comunicatul de presă.

Articole similare

Comisia aprobă planul de redresare și reziliență modificat al României, în valoare de 28,5 miliarde EUR, care include un capitol privind REPowerEU

Astăzi, 21 noiembrie, Comisia a evaluat pozitiv planul de redresare și reziliență modificat al României, care include un capitol privind REPowerEU. Finanțarea oferită se ridică în prezent la 28,5 miliarde EUR (14,9 miliarde EUR sub formă de împrumuturi și 13,6 miliarde EUR sub formă de granturi), planul cuprinzând 66 de reforme și 111 investiții.

COMPLETARE – INVITAȚIE – 20 noiembrie, ora 10.00 – Expoziția Artin/Sane, găzduită de Reprezentanța Comisiei Europene în România

 În perioada 20-24 noiembrie 2023, Reprezentanța Comisiei Europene în România găzduiește expoziția Artin/Sane, compusă din 24 de picturi realizate de persoane cu afecțiuni psihice. 

Comisia prezintă un nou plan de creștere pentru Balcanii de Vest, care include granturi și împrumuturi în valoare de 6 miliarde

 Comisia prezintă un nou plan de creștere pentru Balcanii de Vest, care include granturi și împrumuturi în valoare de 6 miliarde EUR, pentru a accelera convergența economică a acestei regiuni cu UE.