Skip to main content

Deșeuri: Comisia solicită României să închidă și să reabiliteze depozitele ilegale de deșeuri


Astăzi, 7 februarie, Comisia Europeană a decis să trimită României [INFR(2020)2276] un aviz motivat pentru nerespectarea integrală a Directivei privind depozitele de deșeuri (Directiva 1999/31/CE) și a Directivei-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE).

Directiva privind depozitele de deșeuri impune statelor membre să ia măsurile necesare pentru închiderea și reabilitarea depozitelor de deșeuri pentru care nu au fost eliberate autorizații. Conform Directivei-cadru privind deșeurile, statele membre au obligația de a recupera și elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, descărcarea sau evacuarea necontrolată a deșeurilor.
 
Prin Tratatul de aderare a României, autorităților li s-a acordat ca termen data de 16 iulie 2017 pentru a se conforma acestor norme în ceea ce privește un număr de 101 depozite de deșeuri. Întrucât această obligație nu a fost respectată integral, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în octombrie 2020.

Până în prezent, România a închis și reabilitat 92 de depozite de deșeuri. Calendarul pentru închiderea și reabilitarea celor nouă depozite de deșeuri rămase este 2026-2028 pentru cinci dintre acestea și este incert pentru celelalte patru depozite de deșeuri. În consecință, Comisia a decis să emită un aviz motivat adresat României, care are la dispoziție două luni pentru a răspunde și a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Detalii în comunicatul de presă.

Articole similare

Comisia monitorizează punctele forte și provocările competitivității UE

 Raportul detaliază punctele forte și provocările concurențiale ale pieței unice europene, urmărind evoluțiile anuale în conformitate cu cei nouă factori determinanți ai competitivității identificați în Comunicarea UE din 2023 privind competitivitatea pe termen lung.

Comisia ordonă recuperarea de la Blue Air a unui ajutor de stat incompatibil de 33,84 milioane EUR

Comisia Europeană a concluzionat că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, așadar, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Previziunile economice din iarna anului 2024

Ca urmare a creșterii modeste de anul trecut, economia UE a intrat în 2024 cu un nivel mai redus decât se preconizase. În previziunile sale intermediare din iarnă, Comisia Europeană revizuiește creșterea din UE și din zona euro în sens descendent, după cum urmează: 0,5 % în ambele zone în 2023 (față de 0,6 %, potrivit previziunilor din toamnă), 0,9 % în UE (față de 1,3 %) și 0,8 % în zona euro (față de 1,2 %) în 2024. În 2025, previziunile de creștere a activității economice se mențin totuși la 1,7 % pentru UE și la 1,5 % pentru zona euro.