Skip to main content

Eurobarometru: 63% dintre respondenții români sunt mulțumiți de cum a reacționat UE de la începutul războiului


Un sondaj Eurobarometru Flash realizat în toate statele membre ale UE, publicat astăzi, 5 mai, arată un larg consens în rândul cetățenilor UE în favoarea răspunsului Uniunii la invadarea Ucrainei de către Rusia.

Majoritatea românilor consideră că, de la începutul războiului, UE a dat dovadă de solidaritate (78 %), reacția sa fiind caracterizată de unitate (70 %) și rapiditate (64 %).

În plus, 63% dintre respondenții români sunt mulțumiți de cum a reacționat UE (media europeană fiind de 52%), iar 82% dintre aceștia se declară satisfăcuți de reacția cetățenilor români de la începutul războiului (peste media europeană de 69%).

88 % dintre europeni sunt de acord cu ideea de a primi în UE persoane care fug din calea războiului. 80 % aprobă sprijinul financiar acordat Ucrainei. 66 % sunt de acord că „Ucraina ar trebui să adere la UE atunci când este pregătită”, 71 % consideră că Ucraina face parte din familia europeană, iar 89 % se simt solidari cu cetățenii ucraineni.

Sprijinul pentru sancțiunile impuse Rusiei în urma atacului său militar împotriva Ucrainei este, de asemenea, foarte ridicat. Marea majoritate a europenilor (80 %) aprobă sancțiunile economice împotriva Rusiei. 79 % dintre europeni aprobă sancțiunile împotriva oligarhilor ruși pentru a impune costuri economice și politice clare elitei politice ruse responsabile de invazie.

Eurobarometrul este disponibil aici.
Detalii în comunicatul de presă.

Articole similare

Combaterea dezinformării: Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează cu sprijinul influencerilor campania „Is this trUE?”

 În eforturile de a combate fenomenul dezinformării, Reprezentanța Comisiei Europene în România desfășoară campania „Is this trUE?” cu ajutorul unor influenceri cunoscuți. Scopul campaniei este de a crește gradul de conștientizare al cetățenilor cu privire la dezinformare, având în vedere anul electoral 2024 și contextul internațional marcat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. 

Intră în vigoare noi norme privind publicitatea cu caracter politic

Astăzi, 9 aprilie, intră în vigoare noi norme europene care stabilesc standarde comune pe piața internă în ceea ce privește transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică.

Comisia lansează apelul la candidaturi pentru Observatorul lanțului agroalimentar al UE

 Crearea acestui observator, care va analiza costurile de producție, marjele și practicile comerciale, a fost anunțată la jumătatea lunii martie ca fiind una dintre măsurile de consolidare a poziției fermierilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente și de întărire a încrederii între toți actorii de-a lungul acestui lanț.