Skip to main content

Infringement – Protecția avertizorilor de integritate: CE trece la următoarea etapă în procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva României și altor 3 state membre


Aviz motivat

Comisia Europeană a decis astăzi, 29 septembrie, să trimită un aviz motivat în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva României (INFR(2022)0167) Belgiei, Austriei și Sloveniei pentru netranspunerea integrală a „Directivei privind protecția avertizorilor de integritate” (Directiva 2019/1937).

Termenul-limită pentru transpunerea directivei de către statele membre a fost 17 decembrie 2021. În ianuarie 2022, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere unui număr de 24 de state membre pentru că nu au transpus directiva și nu au comunicat Comisiei măsurile de transpunere până la termenul-limită necesar. 

Statele respective au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde. În cazul unor răspunsuri nesatisfăcătoare, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.

·         Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Detalii în comunicatul de presă.

Articole similare

Comisia aprobă planul de redresare și reziliență modificat al României, în valoare de 28,5 miliarde EUR, care include un capitol privind REPowerEU

Astăzi, 21 noiembrie, Comisia a evaluat pozitiv planul de redresare și reziliență modificat al României, care include un capitol privind REPowerEU. Finanțarea oferită se ridică în prezent la 28,5 miliarde EUR (14,9 miliarde EUR sub formă de împrumuturi și 13,6 miliarde EUR sub formă de granturi), planul cuprinzând 66 de reforme și 111 investiții.

COMPLETARE – INVITAȚIE – 20 noiembrie, ora 10.00 – Expoziția Artin/Sane, găzduită de Reprezentanța Comisiei Europene în România

 În perioada 20-24 noiembrie 2023, Reprezentanța Comisiei Europene în România găzduiește expoziția Artin/Sane, compusă din 24 de picturi realizate de persoane cu afecțiuni psihice. 

Comisia prezintă un nou plan de creștere pentru Balcanii de Vest, care include granturi și împrumuturi în valoare de 6 miliarde

 Comisia prezintă un nou plan de creștere pentru Balcanii de Vest, care include granturi și împrumuturi în valoare de 6 miliarde EUR, pentru a accelera convergența economică a acestei regiuni cu UE.