Skip to main content

Noi norme în materie de răspundere aplicabile produselor și inteligenței artificiale pentru a proteja consumatorii și a stimula inovarea


Comisia a adoptat astăzi, 28 septembre, două propuneri prin care normele privind răspunderea vor fi adaptate la era digitală, la economia circulară și la impactul lanțurilor valorice globale.

În primul rând, Comisia propune modernizarea normelor existente privind răspunderea obiectivă a producătorilor pentru produsele cu defecte (de la tehnologia inteligentă la produsele farmaceutice). Normele revizuite vor oferi securitate juridică pentru întreprinderi, astfel încât acestea să poată investi în produse noi și inovatoare, și vor garanta că victimele pot obține despăgubiri echitabile atunci când produsele defecte, inclusiv produsele digitale și recondiționate, cauzează prejudicii.

 În al doilea rând, Comisia propune pentru prima dată o armonizare specifică a normelor naționale privind răspunderea pentru inteligența artificială (IA), astfel încât victimele prejudiciilor legate de IA să poată obține mai ușor despăgubiri. În conformitate cu obiectivele Cărții albe privind inteligența artificială și cu propunerea de Lege privind inteligența artificială prezentată de Comisie în 2021, care stabilește un cadru pentru încrederea în IA și excelența în acest domeniu, noile norme vor asigura faptul că victimele unor prejudicii provocate de produse sau servicii IA beneficiază de aceleași standarde de protecție ca în cazul în care prejudiciile ar fi fost provocate în orice alte circumstanțe.

 

Detalii în comunicatul de presă.

Articole similare

Săptămâna europeană a mobilității 2023

Săptămâna europeană a mobilității debutează mâine în 3 000 de orașe din 50 de țări.

Invitație și informații suplimentare legate de discursul privind starea Uniunii Europene.

În fiecare an, în luna septembrie, președintele Comisiei Europene prezintă în fața Parlamentului European discursul privind Starea Uniunii, în care face bilanțul realizărilor din ultimul an, abordând totodată provocările comune și prezentând prioritățile pentru anul următor, pentru Uniunea Europeană și nu numai.