Skip to main content

Piața unică europeană împlinește 30 de ani

Anul acesta, UE sărbătorește cea de-a 30-a aniversare a pieței unice, una dintre realizările majore ale integrării europene și unul dintre principalele sale motoare.

Instituită la 1 ianuarie 1993, piața unică europeană permite libera circulație în UE a bunurilor, a serviciilor, a persoanelor și a capitalurilor, facilitând viața cetățenilor și deschizând noi oportunități pentru întreprinderi.

Timp de 30 de ani, piața unică a condus la o integrare fără precedent a piețelor între economiile statelor membre, servind drept motor al creșterii economice și al competitivității și sprijinind puterea economică și politică a Europei la nivel mondial. Totodată, aceasta a jucat un rol cheie în accelerarea dezvoltării economice a noilor state membre care au aderat la UE, eliminând barierele din calea intrării și stimulând creșterea economică.

Mai recent, piața unică a fost esențială pentru a ajuta Europa să facă față pandemiei de COVID-19 și crizei energetice cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia. Menținerea și consolidarea integrității pieței unice vor rămâne esențiale pentru a permite Europei să răspundă în mod coordonat noilor provocări și să sprijine în continuare competitivitatea economiilor europene.

Detalii în comunicatul de presă.

Articole similare

Săptămâna europeană a mobilității 2023

Săptămâna europeană a mobilității debutează mâine în 3 000 de orașe din 50 de țări.

Invitație și informații suplimentare legate de discursul privind starea Uniunii Europene.

În fiecare an, în luna septembrie, președintele Comisiei Europene prezintă în fața Parlamentului European discursul privind Starea Uniunii, în care face bilanțul realizărilor din ultimul an, abordând totodată provocările comune și prezentând prioritățile pentru anul următor, pentru Uniunea Europeană și nu numai.