Skip to main content

Secetă în Europa în august 2022: deficitul sever de precipitații afectează culturile și sporește riscurile de incendii


Potrivit celui mai recent raport al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei, intitulat „Secetă în Europa – august 2022”, care prezintă o evaluare actualizată bazată pe datele și analizele Observatorului european al secetei, situația privind seceta rămâne gravă în multe regiuni ale Europei.

 

Evoluția și impactul secetei prelungite din UE confirmă situația îngrijorătoare din iulie 2022: pe 47 % din teritoriul UE încă se îndeplinesc condiții de avertizări meteo, ceea ce înseamnă că precipitațiile au fost mai mici decât de obicei, iar umiditatea solului este deficitară, iar 17 % din UE este în stare de alertă, ceea ce înseamnă că și vegetația și culturile prezintă efectele negative ale secetei. Cumulativ, 64 % din Europa se află sub avertizare sau alertă, ceea ce contribuie, de asemenea, la extinderea pe scară largă a zonelor aflate în pericol de incendiu, în întreaga UE.

 

Deficitul grav de precipitații a afectat aproape toate râurile din întreaga Europă, cu un impact negativ asupra sectorului energetic, atât asupra hidrocentralelor, cât și asupra sistemelor de răcire ale altor tipuri de centrale electrice, precum și asupra transportului fluvial. Mai multe state membre ale UE au luat măsuri de restricționare a aprovizionării cu apă, deoarece aprovizionarea cu apă încă poate fi compromisă în săptămânile următoare. În lunile următoare, până în noiembrie 2022, în regiunea euro-mediteraneeană de vest este probabil ca vremea să fie mai caldă și mai uscată decât de obicei.

 

Detalii în comunicatul de presă.

Articole similare

Săptămâna europeană a mobilității 2023

Săptămâna europeană a mobilității debutează mâine în 3 000 de orașe din 50 de țări.

Invitație și informații suplimentare legate de discursul privind starea Uniunii Europene.

În fiecare an, în luna septembrie, președintele Comisiei Europene prezintă în fața Parlamentului European discursul privind Starea Uniunii, în care face bilanțul realizărilor din ultimul an, abordând totodată provocările comune și prezentând prioritățile pentru anul următor, pentru Uniunea Europeană și nu numai.